Vreau sa aduc putin in discutie atitudinea unor parinti, antrenori sau cel mai des a unor "prieteni" atunci cand vad ca au de-a face cu o persoana mai putin antrenata (nu spun mai slaba, mai proasta, sau alt apelativ cu o conotatie jignitoare) intr-un anumit domeniu. Intai de toate, nu sunt si nu pretind ca as fi expert in educatie sau psihologie, observatiile mele constituind numai propriul punct de vedere. In al doilea rand, nu vreau sa generalizez, exista foarte multi oameni de calitate care stiu extrem de bine cum sa lucreze cu oameni mai putin antrenati. Ce vreau sa spun mai exact cu abordarea gresita? Sa spunem ca in momentul Z exista doua persoane: A si B, prima fiind o persoana bine antrenata, cu reale abilitati practice si cea de-a doua, o persoana mai putin antrenata sau cu o teama de a se implica intr-o anumita activitate datorita unei fobii. Cea mai buna metoda de a-ti invinge o fobie este s-o infrunti (spun specialistii), dar cum sa faca cineva asta atunci cand persoana antrenata incepe sa "critice constructiv" (spune ea). Exact genul asta de atitudine este abordarea gresita de care vorbesc in titlu. Replici ca "prostule, nu esti capabil" sau "alearga ba pampalaule", lucreaza contraproductiv si sunt in defavoarea ambelor parti. Am vazut parinti facand asta in parc cu copii lor, antrenori cu unii elevi, asa-zisi prieteni implicati in activitati sportive comune. Se pleaca de la ideea ca cel jignit , sau ma rog "criticat constructiv" va fi motivat sa nu mai greseasca, cand de fapt diferenta consta in antrenament. In lipsa antrenamentului suficient, o persoana nu-si va putea niciodata depasi propriile limite.
Criticandu-l, pui o anumita presiune psiholigica, dar individul poate reactiona pozitiv (in cazuri mai rare) depasind obstacolul autoimpus, sau, de cele mai multe ori, refuza sa mai coopereze si asimileaza ideea ca el nu va fi niciodata la fel de bun.
Care este atunci abordarea corecta?
In primul rand, suportul moral. Trebuie sa fii alaturi de cel mai putin antrenat si sa-l ajuti sa se dezvolte pe plan personal. In al doilea rand, motivarea. Afla ce-l motiveaza cel mai mult pentru a-si depasi limitele si sustine-l la fiecare antrenament sa-si atinga scopul propus. Cu munca si perseverenta, va reusi. Nu in ultimul rand, rabdarea. Trebuie sa ai foarte multa rabdare cu o persoana in perioada de antrenament (fizic sau mental), adu-ti aminte cum erai si tu la inceput.
Nu toti ne nastem campioni, devenim !
Daca o singura persoana dintre cei care n-aveau pana acum rabdare va reusi sa se schimbe si sa obtina rezultate cu fiul/prietena/oricine altcineva care avea nevoie de suportul lor, dupa ce a dat peste acest articol, nu l-am scris degeaba.
In fata celor care stiu mult mai bine decat mine cum sa antreneze un viitor campion (indiferent de domeniu), ma inclin respectuos. Jos palaria !
