joi, 26 septembrie 2013

Lectia despre modestie

   Astazi cand ma deplasam cu masina in trafic, am realizat ca, fara sa vreau, ma comportam ca unul dintre cei pe care acum cativa ani ii criticam, cand eram elev al scolii de soferi. Si asta m-a trezit la realitate, aproape instantaneu mi-am recapatat calmul. Despre ce vorbesc aici, mai exact?
    In scoala de soferi, mergand pe prima banda cu viteza redusa, evident, se gaseau tot felul de soferi care ma claxonau si incercau sa ma depaseasca agresiv. Si intrebandu-mi instructorul auto ce-i cu ei de reactioneaza asa, din moment ce si ei au fost candva elevi ai unei scoli auto, raspunsul acestuia a fost unul scurt si concis: "Astia sunt soferii care au uitat de unde au plecat". Cuvintele acestea imi reverbereaza si acum, cand scriu aceste randuri, in minte. Uitasem si eu azi de elevul timid din spatele volanului de atunci. Incercam sa depasesc in treapta a 2-a de viteza cu pedala aproape in podea o masina a unei scoli de soferi. Apoi mi-am amintit acel episod din scoala, am redus viteza si m-am repliat in coloana, renunatand la manevra evident stupida pe care aveam de gand s-o execut.
    Si am realizat ca asta e o lectie despre modestia pe care multi pretind ca o au dar de care nu prea mai dau dovada. In momentul in care ai succes intr-un domeniu si reusesti sa ajungi unde ti-ai propus, ar fi bine sa iti aduci putin aminte de unde ai plecat si sa redevii om pentru o clipa. Vorbesc aici de avocati care spala cu tine pe jos doar pentru ca n-ai costum, politicieni care nu aveau ce manca si acum critica oamenii care au preferat demnitatea minciunii ordinare din campanii, orice profesionist care atunci cand reuseste in viata isi intoarce privirea cu dispret fata de un altul la inceput de drum sau care n-a descoperit succesul financiar, dar e fericit pe alte planuri.
Inchide-ti ochii pentru o secunda si aminteste-ti cum erai la inceput de drum. Daca esti multumit de cum ii tratezi pe ceilalti acum si nu ti-ai dezamagit eul de atunci, ma inclin respectuos. Daca nu, schimba-ti atitudinea, pana la urma si tu esti om.
Nu uita !

miercuri, 11 septembrie 2013

Asta va doriti?



"Eram o persoana sanatoasa, apoi am inceput sa lucrez la Yanacocha si m-am imbolnavit acolo. Dupa ce m-am imbolnavit m-au abandonat."

Citind aceste randuri, mai vrei sa muncesti intr-o cariera deschisa cu cianura?

Gabriel Rescources face legea!
                             oare?

vineri, 6 septembrie 2013

UNITI, SALVAM, ROSIA MONTANA !

Împreună în ultimele zile am arătat că NU suntem de acord cu ceea ce se întâmplă. Scopurile noastre: 
– să îi facem pe parlamentari să ne vadă și să voteze cu NU legea distrugerii Roșiei Montane.
– anularea contractului dintre Guvern si RMGC;
– interzicerea mineritului pe baza de cianuri in Roșia Montană.
– includerea Rosiei Montane in patrimoniul Unesco.

Zeci de mii de oameni din toată ţara şi din lume au ieșit pe străzi şi au strigat sincron: VREM ANULAREA LEGII! Cu toate acestea, deşi probabil speriaţi de proteste, politicienii nu dau semne că vor reacționa. Dau vina unii pe alţii, dar coabitează fără probleme atunci când vine vorba de cedarea pe nimic a resurselor, de otrăvirea solului şi a apelor, de exproprierea oamenilor şi de trecerea cu vederea a nemulțumirilor noastre. Sub pretextul „dezbaterii publice”, principalele televiziuni româneşti nu prezintă într-o manieră echitabilă situația. Sunt prezentate beneficiile şi lipsa de riscuri ale proiectului minier şi diminuate adevăratele proporţii ale protestelor din ţară. Vom ieși în continuare, zi de zi, până când vom schimba această situaţie şi vom anula legea distrugerii Roşiei Montane.

1 septembrie a fost doar punct de plecare, momentul în care a început totul. O săptămână mai târziu, ne întâlnim cu toții iar în Piața Universității: tineri, familii, copii, bâtrâni. Cu Roşia Montană în gând, să dăm un exemplu de conduit civică și să ne exprimăm deschis nemulțumirile. Nu renunțăm. Nu plecăm. Nu suntem violenți. O să rămânem aici până când se va auzi peste tot că suntem nemulțumiți, indignați și scârbiți de proiectul de lege pentru Roșia Montană. Încurajați și alți bucureșteni să se ridice de pe canapele și să vină în Piață. În povestea aceasta avem cu toții un rol de jucat – ne privește pe noi, ne privește fix în ochi. Uniți Salvăm Roşia Montană!



marți, 3 septembrie 2013

Am spart statuia in care-l vedeam erou.

Pana ieri, unul din personajele publice pe care-l consideram un bun exemplu de urmat in viata si pe care-l credeam vertical si mereu la subiect era Mircea Badea. Ii urmaream emisiunile, vroiam sa-i aflu parerea legata de evenimentele publice din Romania, ce sa mai, era un erou care lupta singur cu sistemul. Ba mai mult, daca cineva imi spunea ca nu-i decat un mascarici aservit eram in stare sa sar la bataie in apararea lui.
Pana ieri.
Deschid televizorul seara sa vad ce are de spus in legatura cu cei 2000 de oameni care au iesit in strada la Bucuresti (fara a-i mentiona pe cei iesiti in intreaga tara) pentru a protesta impotriva poluarii si distrugerii ecosistemului de la Rosia Montana prin mineritul agresiv. Ce spune "eroul" meu pe post?
"Cred ca ce se intampla la Rosia Montana ar trebui sa-i intereseze numai pe oamenii din zona respectiva si nu pe hipsterii din centrul vechi."
AAAAAAAA  zi frate asa.
Deci daca nu e cu dat jos Basescu ca sa intre Mogulu' si PSD-ul la putere prin alianta lor USL nu se vorbeste despre asta? Distrugerea mediului e buna daca nu afecteaza conturile Mogulului?  Avem 2000 de hipsteri in Bucuresti, printre care ma numar? (Cine ma cunoaste stie ca n-am nici o treaba cu acest curent, dar nu sunt impotriva lui pentru simplul fapt ca pe mine nu ma reprezinta.)

Am mai spart o statuie, mascarici aservit !


PostScriptum: de restul presei in majoritate nu mai vorbesc, nici nu speram sa fie subiect de prima pagina. Rusinos !

luni, 2 septembrie 2013

Câteva informaţii pentru cei care nu prea înţeleg cazul Roşia Montană.

1. Proiectul RMGC este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare auriferă din lume, iar riscurile nu sunt comparabile cu nici un alt exemplu de exploatare de acest gen;
2. În toate ţările UE, adică în toată industria minieră din Europa, se utilizează aprox 1000 tone de cianuri, iar la Roşia Montană se doreşte utilizarea a 13.000 tone de cianuri pe an;
3. Proiectul va duce la escavarea a 500 milioane tone de steril în urma utilizării cianurilor;
4. Intervenţia se va face pe un perimetru de 1258 hectare, se vor rade efectiv 4 munţi şi se va săpa pe o adâncime de 400 de metri creându-se un crater gigantic vizibil şi de pe lună de aprox 8 km diametru;
5. Vom râmâne pentru totdeauna cu un lac de cianuri - 215 milioane de metri cubi cianuri şi un baraj ce trebuie să reziste pentru eternitate. Pentru mentenanţă şi operaţiunile de supraveghere ale acestui baraj RMGC oferă 150 milioane euro, în condiţiile în care Agenţia de Mediu a SUA a evaluat mentenanţa la 2.6 miliarde dolari.

Exploatarea se face la suprafaţă şi nu în galerii cum s-a făcut până acum în România. Astfel se aduc mari prejudicii mediului şi comunităţii, adică se distrug aproape complet.
Se foloseşte tehnologia pe bază de cianuri pentru că este cea mai ieftină, dar sunt şi alte tehnologii mai scumpe, dar care nu aduc asemenea prejudicii mediului. Logic, pentru că o firmă se gândeşte doar la profit şi doreşte ca cheltuilile să fie cât mai mici.

Ce oferă RMGC?
- câteva sute de locuri de muncă pe o perioadă determinată şi foarte puţine pentru localnici;
- o redevenţă de 6% oferită statului român;

De ce aş susţine un asemenea proiect?