Lectia despre modestie

   Astazi cand ma deplasam cu masina in trafic, am realizat ca, fara sa vreau, ma comportam ca unul dintre cei pe care acum cativa ani ii criticam, cand eram elev al scolii de soferi. Si asta m-a trezit la realitate, aproape instantaneu mi-am recapatat calmul. Despre ce vorbesc aici, mai exact?
    In scoala de soferi, mergand pe prima banda cu viteza redusa, evident, se gaseau tot felul de soferi care ma claxonau si incercau sa ma depaseasca agresiv. Si intrebandu-mi instructorul auto ce-i cu ei de reactioneaza asa, din moment ce si ei au fost candva elevi ai unei scoli auto, raspunsul acestuia a fost unul scurt si concis: "Astia sunt soferii care au uitat de unde au plecat". Cuvintele acestea imi reverbereaza si acum, cand scriu aceste randuri, in minte. Uitasem si eu azi de elevul timid din spatele volanului de atunci. Incercam sa depasesc in treapta a 2-a de viteza cu pedala aproape in podea o masina a unei scoli de soferi. Apoi mi-am amintit acel episod din scoala, am redus viteza si m-am repliat in coloana, renunatand la manevra evident stupida pe care aveam de gand s-o execut.
    Si am realizat ca asta e o lectie despre modestia pe care multi pretind ca o au dar de care nu prea mai dau dovada. In momentul in care ai succes intr-un domeniu si reusesti sa ajungi unde ti-ai propus, ar fi bine sa iti aduci putin aminte de unde ai plecat si sa redevii om pentru o clipa. Vorbesc aici de avocati care spala cu tine pe jos doar pentru ca n-ai costum, politicieni care nu aveau ce manca si acum critica oamenii care au preferat demnitatea minciunii ordinare din campanii, orice profesionist care atunci cand reuseste in viata isi intoarce privirea cu dispret fata de un altul la inceput de drum sau care n-a descoperit succesul financiar, dar e fericit pe alte planuri.
Inchide-ti ochii pentru o secunda si aminteste-ti cum erai la inceput de drum. Daca esti multumit de cum ii tratezi pe ceilalti acum si nu ti-ai dezamagit eul de atunci, ma inclin respectuos. Daca nu, schimba-ti atitudinea, pana la urma si tu esti om.
Nu uita !

Gata vara.

Adio concediu de vara, bine-ai venit strugure de toamna. Am revenit cu forte proaspete.
Urmeaza vinul, articole interesante, ceva imagini, muzica buna si un strop de umor sa n-o luam razna.



Al dvs,
Daniel Nita

Ba ma lasi?

Vad ca in ultima vreme au aparut diverse curente de opinie pe retelele de socializare, cum ca ar exista candidati minunati la Primaria Capitalei care vor face si vor drege. Desi mi-am propus sa nu mai vorbesc de politica pe-aici, blogul acesta fiind oaza mea de relaxare, nu pot sa ma abtin datorita aberatiilor pe care le-am citit in online. Indiferent din partea carui partid vine respectivul candidat, am trecut de varsta la care sa cred in existenta "baiatului bun" care lucreaza pentru "noi", "gospodarul" care va aduce bunastarea urbei (sau alte asemenea clisee tampe repetate obsesiv de maimutele din staff-ul de campanie). Treziti-va, ajuns la borcanul cu miere si cel mai sfant dintre oameni va incepe sa se linga pe degete. Pana la cot. Asa sunt unii. As vrea sa ma insel, sa mai existe si oameni care se gandesc la locuitorii capitalei, dar ma tem ca iar vom avea un Primar care va da o multime de bani proveniti din comisioane si avantaje... siesi. Noapte buna, Bucuresti !

Eroii din Piata Universitatii

Nu sunt eroi pentru ca stau in strada, ci pentru ca indura frigul. Nu sunt eroi pentru ca striga, ci pentru ca isi spun cuvantul. Nu sunt eroi pentru ca au ales sa iasa pentru altii, ci pentru ca au ales sa iasa. Nu sunt eroi pentru ca nu cunosc riscurile, ci pentru ca si le asuma. Chiar daca nu sunt zeci de mii, conteaza. Pentru ca au ales sa nu mai taca ! Celor care se fac auziti in Piata Universitatii si in orasele din tara, le spun atat: respect !

Redescoperiti-va orasul

Stateam zilele trecute si ma uitam pe geam. Toamna, frig, un cer gri si un oras cenusiu. Ce era de facut? Dau cateva telefoane. Nici un rezultat. Fie nu aveau timp, fie inventau pe loc o scuza. Trebuia sa ies urgent din casa. Lucrez zilnic pe calculator la job, deci nu era o optiune sa mai stau in fata monitorului.

Si atunci imi vine in minte ideea salvatoare: imi iau camera foto si incep sa ma plimb prin oras. Ma intrebam ce mai e de vazut in orasul in care m-am nascut si am crescut. La finalul plimbarii, pot sa spun ca mai sunt inca o multime de locuri pe care inca nu le-am vazut in orasul meu, Bucuresti. De la bisericute ascunse pe stradutele inguste din centru, pana la cladiri in ruina, trecand pe langa ziduri cu grafiti sau fatade cu arhitectura unica, orasul e plin de povesti. Trebuie doar sa zabovesti o clipa asupra lor, in era in care toti suntem in graba si cuvantul zilei e viteza. Soarbe in liniste dintr-un ceai verde sau o cafea neagra si incearca sa-ti imaginezi ce povesti se ascund in spatele imaginilor mele. Apoi, inchide calculatorul si plimba-te prin orasul tau. Vei descoperi locuri pe care n-ai apucat sa le observi, desi poate ai mai trecut pe langa ele. Intr-o zi de toamna. Azi. 

E mult prea trist...

...sa-ncep sa scriu acest articol. Care poate o sa va deprime, sau poate o sa va faca sa oftati si sa dati click mai departe, eu totusi sper sa va puna pe ganduri.
Din pacate, ochiul si mintea umane surprind cu o fidelitate mult mai mare ceea ce vad decat orice aparat fotografic din lume, fie el clasic sau digital. Asa ca voi rememora toata scena, pentru voi, desi sunt sigur ca iar ma va intrista. Sa trecem la subiect...
Vis-a-vis de biroul meu, un banal magazin "de cartier". La intrarea in acest magazin, zgribuliti de frig, 3 copii ai strazii, nici unul mai mare de 7 sau 8 ani, trageau dintr-o paine. O imparteau ca fratii. Nimic banal, un lait-motiv in Bucuresti ati spune... Dar asta nu inseamna ca societatea e cumva normala. Sa nu uitam ca azi termometrele aratau o minima de -2 grade.
Si nimeni nu se uita la ei. Toti ii ocoleau, ca sa intre in magazinul respectiv, dar nimeni nu se uita cu adevarat la ei. Poate pentru ca nu erau "bieti catelusi". Urasc sintagma asta. Iubesc si eu animalele, dar ma seaca sa vad organizatii de protectie a animalelor, cu medici si toata dotarea, oameni care se uita cu mila dupa catelusi pe strada, dar care intorc privirea, se uita cu scarba sau ignora copii si strazii, pentru ca le stau in drum. Se fac eforturi pentru crearea de noi adaposturi pentru animale, avem grija sa le respectam drepturile, dar trecem mai departe pe langa "tigani, puradei, cersetori, golani" sau orice alta denumire data unor astfel de copii, adevarate drame sociale, al caror trecut mintea noastra nici nu vrea sa-l imagineze, dar sa-l traiasca. Este un adevarat cerc vicios, in ceea ce-i priveste. Multi oameni se feresc de ei pentru ca "ajung sa-ti dea in cap" (si de multe ori, din nefericire, chiar ajung), dar tocmai atitudinea asta a noastra, asa-numita societate civilizata, ii determina sa ajunga in viitor sa comita astfel de acte. Noi ii inraim, ii determinam practic sa lupte pentru supravietuire, apoi, dupa ce se ajunge la crima, viol, jaf, orice alta infractiune condamnabila de codul penal, ii inchidem, daca ii prindem. Orice om cu o minima gandire rationala, isi poate da seama ca este mult mai corect, simplu, sa previi astfel de lucruri, ajutandu-i din timp pe acesti copii ai nimanui, nefericiti ai sortii, prin programe concrete, cu ajutorul carora sa-i integram in societate, decat sa intorci capul, sa te faci ca nu-i vezi, sa crezi in societatea ideala, sau sa spui vorbe in vant...
Dar cine sa le faca?

Pentru final:
1. Nu va mai plangeti cand un astfel de copil, la inceput inocent, ajunge sa va puna lama la gat la varsta majoratului, chiar nu i-a aratat nimeni alta cale, doar asta stie el. Il puteti inchide, ca el vor fi si altii, ignorandu-i nu-i educati, tracend mai departe nu-i salvati, dandu-le un leu de pomana nu va spalati pacatele. Trebuie mai mult de atat !

2. Nu va mai uitati la conducatori, alesi, sau cum vreti sa le spuneti. Acum ma adresam si voua!!!

Pun punct aici, devine mult prea greu ca sa mai scriu. Ganditi-va la ce-ati citit cand poate ati vrea sa calcati cu masina pe unul care vine sa va spele parbrizul, cand intoarceti capul sa nu vedeti un cersetor, cand va scarbiti de un aurolac pe care-l intalniti in metrou. Ei sunt produsul societatii, al mentalitatii si atitudinii NOASTRE.