duminică, 1 februarie 2009

Smile. :) Think pozitive...

Asta mi-am tot repetat in ultima saptamana. Pentru ca luni, mi s-a stricat masina. Apoi, am dat in gripa. Si nu in ultimul rand, in timp ce masina statea in service, Politia Rutiera S.R.L. (baietii aia fosforescenti cu UNICUL SCOP de a face bani), au schimbat marele P (nu va ganditi la prostii, ma refer la semnul de parcare din fata biroului) cu OPRIREA INTERZISA, desi nu este in dreptul vreunei statii de tramvai/masina, sau al unui alt "obiectiv strategic", deci nu au decat singura justificare ca ridicatul de masini din zona aduce mult banet in vistierie. Atat. Deci, adio loc de parcare, peste noapte. Seara cand am plecat spre casa era un semn, a doua zi dimineata cand am ajuns la "locul de joaca", cu totul alt semn. Si, ati ghicit, in aceeasi zi au si venit cu utilajele sa "ridice contravenientii". Cat spirit justitiar pentru un ABUZ , ca nu pot numai altfel schimbarea unui semn peste noapte ca sa faci bani din ridicatul masinilor. SA-I F*T IN GURA DE HOTI !
Sper sa gasesc un model de masina care sa incapa in birou, sau sa aiba un soi de bretele s-o iau in spate ca pe rucsac, ca altfel, abia reparata, masina pe care o am nu-mi foloseste la NIMIC daca mi-o ridica.

Daca tot nu credeti...



VA PUTETI STRADUI SA PARCATI REGULAMENTAR, REZULTATUL E ACELASI !!! :)))

PostScriptum. Nu mai scriu nimic aici pana nu gasesc un subiect pozitiv, oricare ar fi ala, ca tot ce s-a intamplat in ultima saptamana mi-a stricat karma pozitiva :)) iar eu caut totusi sa vad partea frumoasa a vietii. "Ca la final de zi sa fiu tot in picioare."

Niciun comentariu: