Pe o stâncã neagrã, într-un vechi sãtuc, chiar într-o cãsutã,
lângã un pãtuc, plânge si suspinã ,o bãtrânã micã,
care are fiul , cât un pustiulicã.
Cãci la guvernare fiul ei iubit, a plecat asearã si n-a mai venit.
Celularul sunã noaptea jumãtate.
Nu-i semnal, si totusi:
- Oare cine-i, frate?
- Eu sunt, bunã maicã, fiul tãu dorit,
n-a mai mers Taromu' si n-am mai venit.
Sun din Capitalã, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Cãpitan e dânsu', e ca la armatã.
Mica mea ostire fuge sfãrâmatã.
Vine criza, foamea, oamenii mã-njur'.
L-am servit pe dânsu', m-a mâncat în cur.
- Ce spui tu, strãine?
Emil e departe, cicã de Bãsescu nu se mai desparte.
Am crezut cã-i glumã, dar era sã mor..
L-am vãzut asearã la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De esti tu acela, nu-ti sunt mamã eu!
Lasã-mã cu Zeus, fiindcã omul chel, se joacã cu tine cum doreste el.
Te-a numit pe tine dupã Stolojan.
Crezi cã e pe bune? Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu, ascultã-l pe mos: dupã tine vine Leana lui Cocos.
Du-te la Bãsescu, fã-i un ultim sluj, apoi ia Taromu', sã te-ntorci la Cluj !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu